posibilitatea unui blog.

am aflat ce-i aia blog acum 6 ani. acum 6 ani, impreuna cu cativa amici, fantazam asupra ideii unui blog cu circuit inchis, unde noi, geniali, lirici, inteligenti, spirituali, sclipitori, sa ne dam in stamba world wide. ma rog, gasca s-a scindat rapid, unii dintre noi si-au facut bloguri de-alea cu “azi am…”, altii s-au apucat de lucruri “mai serioase”.

tot gandindu-ma la bloguit si la amploarea pe care o ia zilele astea in romania si aiurea, mi-am amintit de bufoniada lui vonnegut. actiunea se petrece intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat: lumea e-n ruine, omul in criza de identitate, singur si absurd. autorul, devenit presedinte al statelor unite da o lege prin care anuleaza numele in forma pe care-o cunoastem astazi si le inlocuieste cu unele noi de forma “nume-de-planta/animal numar”. kurt vonnegut devine “Narcisa 13″, membru al “familiei artificiale extinse” Narcisa, si se pricopseste dintr-o data cu o sumedenie de rude. “Gata cu singuratatea!”, trambitza el in campania electorala.

hait! fictiunea ma pune pe ganduri, capata valoare profetica. si uite cum sunt gata sa incep blogul injurand blogul. ca nu e bine, mama. unde o sa ajungem in ritmul asta? o sa devenim tot mai singuri, tot mai “publici”, mai neoameni, bajbaind cu tasta si cu mousu’ in blog sau in second life, cautand alinare in comunitati virtuale, la sanul familiilor artificiale exinse care ne imbie cu iluzia apartenetei.
“emotzii, coane”, nu emoticoane! opriti macelul!

cineva ma asculta cu ingaduinta si-mi da replica. bunul simt ma obliga sa ma repliez. lucrurile nu stau chiar asa. nu stau deloc. se schimba. ar trebui sa ne sperie asta? 

ce coincidenta! la televizor, rodica culcer, mimand ingrijorarea, pune si ea aceeasi intrebare lui bill gates. si stiti ce raspunde bill? “oare cum au reactionat oamenii cand au aparut cartile?” corect.

“cine respinge din principiu noul e fie fanatic, fie autist”, spune interlocutorul meu. subscriu. 

una peste alta, insingurarea e supraevaluata, ii dam mai multa importanta decat ar trebui, mai multa putere decat are. blogul n-a aparut pentru ca oamenii s-au simtit singuri. blogul a aparut pentru ca era in firea lucrurilor sa apara. blogul ne poate insingura. dar e jenant sa pozam in victime cand, cel putin teoretic, avem de ales.

eu mi-am facut blog. (“o fi bine?”)

~ de cristinada pe februarie 2, 2007.