Dupa ani la rand in care am refuzat sistematic sa raspund spamurilor trimise via SMS de sarbatorile legale, iata, astazi, in Sfantă zi de Paste, se intampla minunea. Nici un “fie ca”, nimic despre “lumina din suflete”, nimic despre Dumnezeu Tatal, despre Fiu nici o veste.

Taica-miu ma roaga sa-i arat si lui cum sa trimita un SMS la toata lista. Reusim cu chiu, cu vai, sa trimitem catre 12 oameni. Pentru urmatorii 12, operatiunea trebuie repetata - telefonul nu poate mai mult. Mai explic o data, Bob pare sa inteleaga. Selecteaza-l pe Ghitza, da-i si lu’ Vasile, si lu’ Popescu, pe Dinca ia mai da-l dracu’, Hristos.a.inviat! Fam.Sofian. Send. A inteles, mai depare se descurca singur.

“Bai, m-a sunat Marcel sa-mi zica Hristos a Inviat si intreaba cine e George. Ce dracu’ am facut aici?”, zice taica-miu - si rusinat, si amuzat - intorcand telefonul pe toate partile. Nimic grav. Trimisese o duzina de SMS-uri cu textul “Azi e ziua lui George”. Mesaj mai vechi, un reminder de la maica’mea pentru uituca de mine, care oricum n-a servit la nimic. George, vere, sa ma ierti ca nu ti-am zis la multi ani! Am uitat. DA! CE? Tie nu ti se-ntampla? hehe

BIP BIP! BIP BIP! Mesajele curg de-a valma. Retelele nu mai fac fata. Ai mei sunt incantati. Au primit multe mesaje anul acesta, de Paste. Au primit unul chiar si de la unchiu’, cu care “suntem” certati. Ia uite ce frumos: “UN AN NOU cu multa sanatate si impliniri. LA MULTI ANI! Fam. Musat.”

P.S.: Tin cu tot dinadinsul sa las aici, in scris, cel mai frumos mesaj pe care l-am primit vreodata cu ocazia Sfintelor Sarbatori Pascale sau, cum zic unii, cu ocazia Pastelui. A venit de la Diana, plecata in Maroc cu vacanta: “Fie ca sfintele Sarbatori de Paste sa-ti aduca si tie in aceasta noapte magica hasis si dansatoare din buric. Hristos a Inviat si Marocului i se rupe.”

Adevarat a Inviat!

sa nu scrii din plictiseala

1. geanta Accessorize pentru mama — 140 RON

2. treling Lotto Rapid pentru tata — 150 RON

3. bluza-rochie TinaR pentru sor’mea — 100 RON

——————————TOTAL — 390 RON

———— LIBERTATEA MEA — NEPRETUITA

“Un depozit cu bauturi alcoolice confiscate de politia din statul indian Bihar a fost luat cu asalt de sobolani, animalele facandu-si de cap in magazie.

Sobolanii au ros cutiile de bere si au gaurit dopurile sticlelor de whisky, iar autoritatile spun ca problema este si mai mare, avand in vedere ca sobolanii s-au imbatat crita, relateaza Reuters.

„Suntem satui pana peste cap de acesti sobolani beti si nu putem sa ne explicam cum au ajuns sa se dea in vant dupa alcool”, a explicat un politist din Patna, capitala statului Bihar. Potrivit lui, sobolanii au inceput sa atace oamenii care trec prin preajma sectiei de politie, muscandu-le degetele.”

articol preluat din evz de azi

am aflat ce-i aia blog acum 6 ani. acum 6 ani, impreuna cu cativa amici, fantazam asupra ideii unui blog cu circuit inchis, unde noi, geniali, lirici, inteligenti, spirituali, sclipitori, sa ne dam in stamba world wide. ma rog, gasca s-a scindat rapid, unii dintre noi si-au facut bloguri de-alea cu “azi am…”, altii s-au apucat de lucruri “mai serioase”.

tot gandindu-ma la bloguit si la amploarea pe care o ia zilele astea in romania si aiurea, mi-am amintit de bufoniada lui vonnegut. actiunea se petrece intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat: lumea e-n ruine, omul in criza de identitate, singur si absurd. autorul, devenit presedinte al statelor unite da o lege prin care anuleaza numele in forma pe care-o cunoastem astazi si le inlocuieste cu unele noi de forma “nume-de-planta/animal numar”. kurt vonnegut devine “Narcisa 13″, membru al “familiei artificiale extinse” Narcisa, si se pricopseste dintr-o data cu o sumedenie de rude. “Gata cu singuratatea!”, trambitza el in campania electorala.

hait! fictiunea ma pune pe ganduri, capata valoare profetica. si uite cum sunt gata sa incep blogul injurand blogul. ca nu e bine, mama. unde o sa ajungem in ritmul asta? o sa devenim tot mai singuri, tot mai “publici”, mai neoameni, bajbaind cu tasta si cu mousu’ in blog sau in second life, cautand alinare in comunitati virtuale, la sanul familiilor artificiale exinse care ne imbie cu iluzia apartenetei.
“emotzii, coane”, nu emoticoane! opriti macelul!

cineva ma asculta cu ingaduinta si-mi da replica. bunul simt ma obliga sa ma repliez. lucrurile nu stau chiar asa. nu stau deloc. se schimba. ar trebui sa ne sperie asta? 

ce coincidenta! la televizor, rodica culcer, mimand ingrijorarea, pune si ea aceeasi intrebare lui bill gates. si stiti ce raspunde bill? “oare cum au reactionat oamenii cand au aparut cartile?” corect.

“cine respinge din principiu noul e fie fanatic, fie autist”, spune interlocutorul meu. subscriu. 

una peste alta, insingurarea e supraevaluata, ii dam mai multa importanta decat ar trebui, mai multa putere decat are. blogul n-a aparut pentru ca oamenii s-au simtit singuri. blogul a aparut pentru ca era in firea lucrurilor sa apara. blogul ne poate insingura. dar e jenant sa pozam in victime cand, cel putin teoretic, avem de ales.

eu mi-am facut blog. (“o fi bine?”)